~ Cred în Dumnezeu, căci El rămâne singura explicație a legăturii mele cu părinții. În afara Lui, nu există nicio explicație a faptului că eu exist. Ei mi-au dat viață complet gratuit, doar din iubire și doar din iubire m-au crescut și tot ceea ce au făcut pentru mine, nu este decât rodul iubirii lor, hrănind o viață pe care ar fi putut să nu o aducă în această lume, dar au adus-o iar iubirea cu care m-au înconjurat a fost singura lor rațiune de a fi.
Doar din iubire, fără nicio explicație logică, doar în baza credinței în veșnicie, doar în baza unui miracol al cărui nume este Dumnezeu, părinții mei continuă să trăiască în cerul Lui și în cerul inimii mele.
Dacă Dumnezeu nu ar exista, cu siguranță oamenii l-ar inventa, căci fără El iubirea nu ar fi posibilă, iar științele ar transforma chipul părinților, bunilor și străbunilor noștri în pământ, praf și cenușă, în moarte și uitare veșnică.
Dacă pentru unii Dumnezeu nu există, tinerii îl inventează din nou în îmbrățișarea iubirii lor, iar El îmbobocește din nou și iese de sub gheața și zăpada rațiunilor noastre precum ghiocelul. Și așa omul ajunge să țină în brațe chipul inocent și fermecător al lui Dumnezeu și îi va îngriji viața și creșterea cu o iubire fără margini.
L-am căutat pe Dumnezeu în fumul de tămâie și nu l-am găsit. L-am căutat în sunetul solemn al clopotelor și nu era nici acolo. L-am căutat privind spre înălțimea bolților catedralelor, iar ele m-au trimis spre ceruri și de atunci și până acum tot îl caut pe Dumnezeu în ele și nu l-am găsit. Stăteam pe marginea mormintelor părinților mei și am vrut să-i îmbrățișez din nou, să le simt iubirea inimii lor. Dincolo de dimensiunile înguste ale pământului care cuprinde trupurile lor, bătea inima lor, bătea și inima mea, la unison cu a lor, într-o îmbrățișare fără sfârșit, plină de viață și căldură, plină de seninătate și curaj, iar acestei plinătăți a îmbrățișării cu cei din pământ nu am reușit să-i dau alt nume decât Dumnezeu.
La fel, cum nu reușesc să dau alt nume nici îmbrățișării cu care mama își ține strâns pruncul la pieptul ei. La fel cum nu reușesc să dau alt nume mâinii tatălui care cuprinde mânuța copilului lui ca să nu cadă, ca să-l învețe să meargă singur, ca să crească mare și să poată la rândul lui să țină mânuțele copiilor lui.
Dacă unii vor să-l ucidă pe Dumnezeu cu mintea lor, iubirea celor ce se odihnesc în morminte și iubirea celor cărora noi le dăm viață îl va reinventa mereu pe Dumnezeu. Și pe El îl găsim atât de ușor dacă ne ascultăm glasul inimii care ne unește pe toți într-o unică și eternă îmbrățișare a iubirii.
Dumnezeu ar muri doar când rațiunea noastră ar cânta prohodul iubirii, ceea ce nu cred că-i posibil, pentru că El nu va permite aceasta omului, niciodată.~ pr. Emil Dumea
